Cărţi

 

 

Locus periucundus   Ca un vagabond într-o flanelă roşie   Eu însumi
   

Editura Marineasa, 1994

“Nu credeam să învăţ a vorbi vreodată despre Monoran la timpul trecut.
2 decembrie 1993. Trebuia să ne întîlnim cu el la ora 14 – editor, grafician, computerişti, tipografi. Ne distram (şi nu prea) că iarăşi întîrzie. Urma să ne mai uităm o dată peste volum, să discutăm în detaliu despre copertă. După sfertul academic, a venit telefonul.
Murise de vreo două-trei ore.
A fost un vîrf de lance al generaţiei 80, «monstrul totemic» al ei (Marcel Tolcea), deşi, cu un orgoliu copilăresc, nega, în ultima vreme, că ar avea ceva în comun cu ea.
Ghinionist, dar şi hotărît să nu facă nici un compromis, şi-a amînat debutul pînă la limita vieţii. Cîştigase concursul Editurii Albastros, însă plecarea din ţară a lui Ion Caraion, preşedintele juriului, a dus la anularea acestuia.
În 16 Decembrie 1989 a oprit tramvaiele la Maria, sfidînd calculele celor de la Securitate, K.G.B., C.I.A. etc. Pe 20 Decembrie, cînd Timişoara era primul oraş liber al ţării, se afla în balconul (devenit astăzi legendar) Operei. De acolo avea mereu în faţa ochilor Catedrala. A vrut-o şi pe scoarţa cărţii sale.
Doar atît putem face noi, bicisnicii, noi, trăitorii, să i-o arătăm cînd priveşte de sus.”
Viorel Marineasa, în postfaţa cărţii

Precizare. Autorul a făcut selecţia textelor şi a stabilit ordinea lor. Am căzut de acord să indicăm sub fiecare poem anul în care a fost scris.
V.M.

 

Editura Marineasa, 1996

Dacă volumul „Locus periucundus” (Editura Marineasa, 1994) este rezultatul selecţiei autorului, însumând poeme concepute între 1977 şi 1989, cartea „Ca un vagabond într-o flanelă roşie” cuprinde texte scrise între 1972 şi 1979 (eventual, 1980); unele le-au fost puse la dispoziţie editorilor de Ana Monoran, soţia poetului, altele au fost culese din revistele vremii.

 

Editie ingrijita de Viorel Marineasa si Daniel Vighi

"Intr-o prima faza, pentru Mono, introducerea in poezia americana scrisa de Serge Fauchereau reprezenta un fel de biblie indispensabila oricarui invatacel. Odata a descoperit, la marginala librarie "Atlas" din cartierul Iozefin, vreo 20 de bucati din titlul respectiv, altfel epuizat. Le-a confiscat pe toate, ca apoi sa le dea cu tiriita celor de la care astepta sa devina poeti redutabili." (Viorel Marineasa)

"Proaspata de parca s-ar fi odihnit intr-un in folio dintr-un congelator liric, orgolioasa, revoltata, ingenua, sentimentala cu zgircenie in filigran, autentica pana in adincul prepozitiilor fragede, poezia de acum/atunci a lui Ion Monoran mi se pare ca sta in cea mai frumoasa carte a sa." (Marcel Tolcea)

"Directa, brevilocventa, vitala, nostalgica, sociala, politica in sensul nobil al cuvintului, poezia lui Ion Monoran este una dintre cele mai inchegate tematic si consistente din punct de vedere valoric dintre toate cele ale poetilor proveniti din Banatul literaturii optzeciste." (Daniel Vighi)

http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/eu-insumi-183/arunca_o_privire.html

Galerie foto lansare Timisoara 13 februarie 2009, libraria Cartea de nisip | Fotografii de Titus Bălan

   

 

 

 

 

© Oana Monoran, Paul Monoran, Ana Monoran. | oanamonoran@yahoo.com